MENIU

AUR, mesaj pentru premierul Florin Cîțu: „Sistemul criminal este adevăratul terorist din România”

George Simion - Co-președinte AUR

Conducerea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) consideră că acuzaţiile premierului despre „teroriştii" care sunt împotriva vaccinării sau a măsurilor luate de Guvern în perioada pandemiei sunt îndreptate „în primul rând împotriva AUR", formaţiunea susţinând că a criticat deciziile „inadecvate" sau „care frizează absurdul" luate la Palatul Victoria.

"După ce a afirmat că România va continua vaccinarea cu toate tipurile de vaccin - inclusiv cu Astra Zeneca, vaccin deja oprit de la utilizare în numeroase ţări ale UE -, premierul a acuzat că 'există o campanie împotriva portului măştii în spaţiul public, împotriva măsurilor de distanţare şi împotriva vaccinării. Aceste acţiuni sunt similare cu acţiunile unor terorişti'. Considerăm că aceste acuzaţii sunt îndreptate în primul rând împotriva AUR, singurul partid din România care s-a opus măsurilor inadecvate sau care frizează absurdul adoptate de Guvern (...). Adevăraţii terorişti sunt mai curând cei care de un an de zile au lăsat oamenii simpli din ţara asta la voia întâmplării", precizează AUR, vineri, într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii acestei formaţiuni adaugă faptul că "sistemul criminal este adevăratul terorist" din România, "nu cei din AUR şi nici milioane de români care nu au făcut altceva decât să ceară dreptul la libertate şi demnitate".

"Adevăraţii terorişti sunt cei care s-au îmbogăţit distribuind măşti neconforme şi oferind firmelor de partid contracte de milioane de dolari, fără licitaţie. Adevăraţii terorişti sunt cei care închid ochii când prin spitale bolnavii sunt legaţi de paturi, sedaţi şi lăsaţi să moară tocmai de cei care au depus un jurământ să-i salveze. Adevăraţii terorişti sunt cei care şi-au vaccinat peste rând rudele, pilele şi amantele, în timp ce milioane de români bolnavi sau bătrâni aşteaptă cu săptămânile vaccinul şi, atunci când acesta nu mai ajunge şi la ei, mor, răpuşi de boli şi de un sistem criminal. Acest sistem criminal este adevăratul terorist din România, domnule premier, nu noi, cei din AUR, şi nici milioane de alţi români care nu am făcut altceva decât să ne cerem dreptul la libertate şi demnitate", se afirmă în comunicat.

Vineri, prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că zădărnicirea eforturilor de oprire a pandemiei, materializată prin campanii împotriva purtării măştii de protecţie sau a vaccinării anti-COVID, fără date concrete, este similară acţiunii unor 'terorişti'.

Mai multe articole despre:
aur mesaj