AUR își lansează lista de candidați pentru alegerile europarlamentare din 2024 - Ce nume vor fi pe listă
Sâmbătă seară, la ora 20.00, la Arenele Romane, Alianţa pentru Unirea Românilor îşi prezintă lista de candidaţi la alegerile europarlamentare din 2024. Printre numele de pe listă se numără Claudiu Târziu, avocatul Gheoghe Piperea, actorul Mugur Mihăescu, actualul parlamentar Cristian Terheş, care a fost ales europarlamentar pe listele PSD.
”Alianţa pentru Unirea Românilor anunţă lista de candidaţi la alegerile europarlamentare din 2024 în cadrul unui eveniment public ce va avea loc la Arenele Romane pe 22 iulie, de la ora 20.00”, este comunicatul partidului condus de George Simion.
Anul 2024 este primul în care AUR va participa cu liste pentru europarlamentare. La ultimul scrutin pentru Parlamentul European, din 2019, a candidat doar actualul lider al partidului, George Simion, care a obţinut 117.141 de voturi, ca independent, la votul din străinătate, depăşind la scor PSD.
Potrivit Hotnews, lista este condusă de Claudiu Târziu, senator de Bucureşti şi preşedinte al Consiliului Naţional de Conducere al AUR. aceasta deşi la începutul anului George Simion declara că lista va fi condusă de Cristian Terheş.
”Obiectivul partidului este să trimită patrioţi, precum Cristian Terheş, la nivelul instituţiilor europene. 99% da, este o discuţie pe care am avut-o, Cristian Terheş va conduce listele noastre pentru europarlamentare, şi atunci vom vedea câţi români simpatizează AUR şi ar putea să ne arate valoarea noastră”, spunea Simion.
Pe locul doi este Mugur Mihăescu, fost actor celebru pentru rolurile din seria „Vacanţa Mare”, urmat de Georgiana Maria Teodorescu - avocat, de fosta candidată la preşedinţia României din partea partidului fondat de Dan Voiculescu (PPUSL), Ramona Ioana Bruynseel.
Cristian Terheş va fi pe poziţia a opta a listei, iar avocatul Gheorghe Pipera pe poziţia a noua, pe locul al 10-lea urmând să se afle Şerban Dimitrie Sturdza.
Următoarele alegeri pentru Parlamentul European vor avea loc în perioada 6-9 iunie 2024, fiecare stat membru UE urmând să-şi stabilească, în conformitate cu cadrul său juridic şi constituţional, data sau datele în care va avea loc propriul vot, în interiorul acestui interval.