MENIU

AUR intră în grevă parlamentară din cauza blocării moțiunii de cenzură și anunță proteste în Piața Victoriei

Sorin Lavric

Senatorul Sorin Lavric a anunțat, luni, că parlamentarii AUR intră în grevă parlamentară pe termen nelimitat, în semn de protest față de abuzul de a bloca moțiunea de cenzură depusă alături de USR-PLUS împotriva Guvernului Cîțu. Acesta a anunțat și un protest față de introducerea certificatului verde. 

”Am anunţat acum în Biroul permanent al Senatului că Partidul AUR intră în grevă parlamentară în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură. Fireşte că protestul nostru sub forma grevei nu va avea niciun efect, ei fac ce vor, însă este singurul mod în care putem atrage atenţia asupra acestui abuz”, a spus Lavric

Acesta a precizat că senatorii AUR vor fi prezenţi în plen, dar nu vor vota, iar ulterior vor merge la Camera Deputaţilor pentru a protesta din nou.

"Senatorii AUR vor fi în plen, dar vom sta sus, la balcon. Nu vom participa la dezbateri şi nu vom vota, iar apoi, la ora 15:00, vom merge toţi la Camera Deputaţilor, unde vom protesta din nou. Seara vom merge în Piaţa Victoriei ca să prelungim greva cu celălalt protest legat de celălalt abuz şi anume acest certificat verde, care este, de fapt, o patalama de segregare medicală a românilor. Aşadar, AUR se află în grevă pe termen nelimitat”, a mai spus Lavric, care ocupă și funcția de secretar al Senatului. 

Citește și: ”USR-PLUS cere CCR să dezbată mai devreme sesizarea privind moțiunea de cenzură, pentru deblocarea crizei politice”

Greva parlamentară va înceta când moţiunea de cenzură va fi dezbătută, a mai precizat senatorul.

"Când va fi depusă, vom înceta greva. Dar vă daţi seama că acum invocă pretextul aşteptării verdictului de la Curtea Constituţională şi nu o să se întâmple nimic până la alegerile din PNL, aşa că nu ne facem iluzii. Dar e singurul mod în care putem atrage atenţia", a mai explicat Lavric.