AUR, avertisment pentru Iohannis din Parlament: Desemnarea lui Cioloș ca premier ar putea să-i atragă suspendarea
Co-președintele AUR, Claudiu Târziu, l-a acuzat miercuri, în Parlament, pe președintele Klaus Iohannis că a încălcat Constituția, fapt care i-ar putea atrage suspendarea.
Senatorul a declarat, în discurul susținut înaintea votului pentru Guvernul Cioloș, că prin desemnarea liderului USR șeful statului a încălcat Constituția, în condițiile în care știa că nu are șanse pentru că nu are susținere parlamentară.
”Desemnându-l pe Dacian Cioloș premier știind că nu are susținere parlamentară, președintele Iohannis a făcut un pas neconstituțional care ar putea să îi atragă suspendarea prin referendum.
Sperăm ca după respingerea Guvernului Cioloș, președintele să facă demersurile constituționale pentru instalarea unui guvern, altfel ne va obliga să mergem și noi mai departe cu referendumul de suspendare”, a declarat Târziu.