AUR, atac virulent la adresa lui Virgil Popescu. Ce solitică partidul lui Simion și Târziu
Alianța pentru Unirea Românilor a lansat un nou atac la adresa ministrului Energiei, Virgil Popescu, după ce liderul formațiuni, George Simion, s-a ales cu dosar penal în urma incidentului pe care l-a provocat luni, în plenul Parlamentului. AUR solicită coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR să îl retragă din funcție pe Virgil Popescu, înaintea votului de miercuri la moțiunea simplă care-l vizează.
„Virgil Popescu este principalul responsabil pentru facturile aberante pe care le plătesc astăzi românii și nu mai poate ocupa nicio clipă această funcție,” potrivit unui comunicat de presă.
Liderii AUR solicită PSD „să nu gireze incompetența și corupția la vârful Guvernului Ciucă” și să susțină retragerea lui Popescu.
„De asemenea, reiterăm faptul că singura soluție la criza actuală a prețurilor la energie este revenirea la piața reglementată, până când condițiile concurențiale vor fi depline”, se menționează în finalul comunicatului.
Marți, procurorii au comunicat că au primit reclamația penală a lui Virgil Popescu, în urma incidentului care a avut loc în timpul discursului în plen al ministrului Energiei.