MENIU

AUDIERI în cazul tânărului din Segarcea care AR FI INFECTAT CU HIV mai multe persoane

Audieri la Parchet în cazul tânărului din Segarcea care ar fi infectat cu HIV mai multe persoane

Procurorii au început urmărirea penală pentru infracţiunea de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit în cazul tânărului din Segarcea mort în urmă cu două săptămâni şi care ar fi infectat cu HIV mai multe tinere, anchetatorii audiind mai multe persoane, între care mama tânărului.

Procurorii Parchetului Tribunalului Dolj audiază mai mulţi membri ai familiei tânărului din Segarcea, precum şi prieteni ai acestuia, pentru a afla dacă aceştia aveau cunoştinţă de faptul că bărbatul era bolnav de SIDA, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Printre persoanele audiate deja de procurori se află şi mama tânărului.

“S-a început urmărirea penală cu privire la faptă, pentru infracţiunea prevăzută la articolul 354 Cod Penal, respectiv transmiterea sindromunului imunodeficitar dobândit - SIDA. Deocamdată nu exista niciun suspect”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Dolj, Magda Bădescu, potrivit mediafax.ro.

Tânărul din Segarcea, în vârstă de 25 de ani, a murit în 12 octombrie, iar după decesul acestuia s-a aflat că avea SIDA şi ar fi întreţinut relaţii sexuale cu mai multe tinere din oraşul Segarcea, care, la rândul lor, ar fi putut transmite apoi virusul HIV.

Ulterior, mai mulţi tineri din Segarcea au mers la spital pentru a-şi face testul HIV, iar până în prezent două foste prietene ale tânărului au fost depistate ca fiind infectate cu acest virus. Una dintre fete a primit tratament acasă, iar cealaltă este internată la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova.

Mai multe articole despre:
SIDA tânăr audieri HIV Segacea