MENIU

Au murit cei doi frați care au căzut în râul Bistriţa în timp ce se dădeau pe gheață

Au murit cei doi frați care au căzut în râul Bistriţa în timp ce se dădeau pe gheață

Cei doi copii care au căzut, sâmbătă, în râul Bistriţa, în comuna Borca, au murit, duminică, la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ.

„Aseară, la 22:30, personalul medical de la UPU Piatra-Neamţ încă aplica manevre de resuscitare, temperatura corpului ajunsese undeva la 27 de grade şi luptau pentru viaţă. Dimineaţă am fost informaţi că a fost declarat decesul celor doi copii", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Decesul s-a produs în jurul orei 04:00, potrivit unor surse medicale.

Băieţelul în vârstă de 7 ani şi fetiţa în vârstă de 8 ani erau fraţi. Ei s-au jucat pe gheaţa râului Bistriţa, iar la un moment dat aceasta a cedat, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Copiii au fost scoşi din apă de localnici, băiatul la circa un kilometru distanţă de locul unde a căzut, iar fetiţa la aproape 300 de metri.

Paramedicii sosiţi la faţa locului au aplicat manevre de resuscitare.

Mai multe articole despre:
bistrita frati decedati gheata