Au înflorit teii: tratamente, indicații şi modul de folosire corect al forilor de tei
Teiul este considerat un arbore sacru în folclorul țărilor din vestul Europei, iar pentru vechii celți simboliza altruismul. În timpul Evul Mediu există obiceiul că îndrăgostiții să-și jure iubire veșnică la umbră unui tei, deoarece există credință că acest copac îi face pe oameni să spună numai adevărul.
Și la români ceaiul de tei este un aliat tradițional al sănătățîi fiind unul dintre cele mai cunoscute ceaiuri de la noi. Arborele de tei este un campion al sănăţii,toate părțile acestui copac, frunzele, florile şi lemnul având valoare pe plan medicinal.
Lemnul de tei, partea truchiului care se găseşte sub scoarţa teiului acţionează în special la nivelul ficatului şi a vezicii biliare. Această permite ficatului să filtreze mai bine toxinele din sânge şi ajută vezica biliară să secrete o cantitate mai mare de bilă.
Având o acţiune sedativă şi uşor hipnitică, sudorifică şi diuretică, florile de tei au fost folosite la tratarea spasmelor, tulburărilor digestive, insomniei, nevrozelor şi deoarece acţioneză asupra hipervâscozităţii şi hipercoagulării sanguine teiul este utilizat şi în tratarea aterosclerozei .
Recent s-a descoperit că florile de tei cresc rezistenţa non-specifică a organismului, ele fiind un remediu excelent împotriva gripei şi răcelii, în special la copii.
Încă de la apariţia primelor simptome trebuie administrate 2 sau 3 căni de înfuzie pe zi însă la copiii până în 14 ani doză trebuie să fie mai mică, de o cană pe zi. Infuzia cu ceai de tei scade tensiunea nervoasă, combate anxietatea, și ajută la dormit. Datorită efectului relaxant, în combinație cu bioflavonoidele, ceaiul sau infuzia de tei este un excelent remediu pentru hipertensiune arterială și tot din cauza acestui efect calmant este recomandat și pentru liniștirea copiilor hiperactivi.
Substanţele active din florile de tei
Pentru a obține un potențial maxim din punct de vedere al substanțelor active, florile de tei trebuie culese imediat după înflorire, la 1-2 zile după ploaie, pe vreme însorită, și apoi trebuie uscate la umbră.
Florile de tei conţin mucilagii, uleiuri esenţiale, taninuri, glucozide, flavonoide, zaharuri, mangan şi vitamine. Mucilagiile din florile de tei au efect emolient în contact cu membranele sistemului digestiv şi de aceea sunt folosite pentru a trata probleme digestive că indigestie, greaţă sau diaree.
Mai multe despre florile de tei, puteţi citi AICI.