Au început să curgă dosarele penale pentru pomană electorală. Unde au încercat candidații să cumpere votul oamenilor cu făină și mălai
Odată cu startul campaniei electorale apar și dosarele penale pentru coruperea alegătorilor.
În județul Olt ar fi fost distribuite pachete cu alimente pe străzile satelor, totul pentru a atrage voturile alegătorilor. Iar cazul nu este unul singular în țară. În județul Vaslui, un candidat la primăria Oltenești a împărțit orez, zahăr și ulei oamenilor, chiar cu câteva zile înainte să înceapă lupta pentru primăria pe care isi doreste să o conducă.
Nu sunt primele acuzații de mită electorală. La începutul lunii, în orașul Pașcani din Iași, mai mulți membrii ai unui partid au împărțit sacoșe roșii, pline ochi cu alimente, spun jurnalistii locali.
Candidatul PSD la primăria Oltenești din județul Vaslui a împărțit aproximativ 400 de pachete în toată comuna, chiar înaintea Sărbătorilor Pascale. Vasile Chirvase spune că localitatea are nevoie, pentru a se dezvolta, de oameni inteligenți și responsabili, care să iubească sătenii și să-i sprijine. Cel care vrea să conducă primăria din cel mai sărac județ a dat gratis pungi cu ulei, zahăr și orez.
Într-un răspuns oferit jurnaliștilor Realitatea PLUS, Vasile Chirvase a declarat că face astfel de acțiuni de ani buni din dorința de a face bine.
Scenariul s-a repetat și în orașul Urlați din județul Prahova, chiar înainte de începutul campaniei electorale.
Mihai Tudose, atac dur la Nr.2 din NATO: „Geoană o să ia 3-4%. Nu îl votează nimeni”