Au golit 200 de conturi bancare în România și Italia cu ajutorul mafiei
Percheziţii DIICOT la domicilii din Bucureşti și alte 7 județe, în cadrul unei acţiuni ce a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de fals informatic, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos şi spălare de bani. Infractorii, din România și din Italia, au golit aproximativ 200 de conturi bancare, iar paguba a fost de aproximativ un milion de euro.
Grupul infracțional organizat a fost constituit de către doi cetățeni italieni care au coordonat mai multe celule alcătuite din aproximativ 50 de membri şi au acţionat concomitent în România și în Italia, fiecare având roluri bine determinate.
Un rol marcant în cadrul grupului (palierul II) l-au avut trei cetăţeni români a căror activitate infracţională a constat în clonarea unor site-uri web ale unor bănci și instituții financiare, în vederea obținerii datelor de identificare ale cardurilor bancare precum și ale datelor de acces la conturile de online banking ale persoanelor vătămate. După accesarea conturilor de online banking prin utilizarea datelor astfel obținute, membrii grupului au transferat/virat sumele de bani în conturile altor membrii ai grupului, ce aveau atașate carduri bancare preplătite (prepaid).
În fapt, suspecţii obţineau în mod neautorizat datele de contact ale victimelor iar ulterior le trimiteau mesaje email, aparent din partea reprezentanților băncilor, prin care le solicitau datele confidențiale, sub pretextul că le sunt necesare pentru remedierea unor probleme de securitate ale contului bancar.
Totodată, victimele erau îndrumate să acceseze un link din cuprinsul e-mailului, pentru remediere; acesta reprezenta o adresă de web, care conținea o clonă a paginii de internet a băncii.
În urma accesării link-ului, victimele erau redirecționate pe pagina web falsificată, în care introduceau datele de identificare ale cardului bancar precum și datele de acces la contul de online banking. Aceste date erau colectate de către membrii grupării, care ulterior controlau sumele de bani din conturi.
Ulterior, sumele de bani erau retrase în numerar de la ATM-uri din Italia și din România direct de pe cardurile preplătite, de către titularul contului atașat cardului, în schimbul unui comision. Restul sumei de bani era fie încărcat pe alte carduri preplătite, care erau utilizate la retrageri în Italia și în România, fie era transferat prin serviciile de transfer monetar rapid în România, unde acestea erau ridicate de către mai multe persoane de cetățenie română.
În urma activității infracționale, au fost compromise conturile a aproximativ 200 de victime, valoarea totală a prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 1.000.000 de euro.
Pentru destructurarea grupului infracţional organizat s-a constituit o echipă comună de anchetă între autorităţile judiciare din Romania şi Italia.