Au găsit o gaură neagră în spaţiu, de 660 de milioane de ori mai mare ca Soarele.Ce se ascunde acolo
Cercetătorii de la Universitatea din California au decoperit o imensă gaură neagră în spaţiu, în sistemul nostru solar.
Datorită instrumentelor de care au beneficiat, oamenii de ştiinţă au aflat că această descoperire este de 660 de milioane de ori mai mare decât Soarele. Esta una dintre cele mai precise măsurători din istoria materiilor din spaţiu.
Gaura neagră este situată în centrul galaxiei, iar cercetătorii i-au studiat puterea gravitaţională. Au aflat că este una foarte puternică. Dimensiunea imensă a acestei găuri negre a fost determinată cu ajutorul gazului rece molecular şi a prafului cosmic ce orbitează în jurul acesteia. Caracteristicile ei nu permit accesul luminii.
Imagini clare cu gaura neagră, în Galeria Foto.
Mai multe articole despre:
gaură neagră