Le-a gătit copiilor ciuperci din pădure, fără să știe că sunt toxice. S-au îngrozit apoi de simptome
Șase persoane au ajuns în numai 24 de ore la Spitalul Județean Suceava intoxicate cu ciuperci. Dintre acestea, patru au rămas internate.
Conform medicului șef al UPU-SMURD Suceava, Liviu Cârlan, cei șase aveau o stare generală alterată, prezentau dureri abdominale, stări de greață și vărsături. Dintre cei șase, trei sunt copii cu vârste între 9 și 14 ani.
Potrivit presei locale, este vorba de membrii a două familii care au mers la cules de ciuperci în pădure, iar apoi au preparat acasă ciupercile și le-au consumat. În primul caz, mama și copii de 9 și 14 ani au rămas internați, iar în al doilea doar un minor de 11 ani.
Medicii le recomandă pacienților să vina de urgență la spital dacă încep să se simtă rău în urmă consumului de ciuperci și asta pentru că ciupercile otrăvitoare pot fi fatale.