MENIU

Au ajuns la avion fără control de securitate - Autoritățile din România, în alertă

Aeroport

Un pasager și prietenul acestuia au ajuns la avion fără să treacă prin filtrele de securitate. Incidentul neobișnuit a avut loc pe Aeroportul din Suceava, iar autoritățile fac deja o anchetă în acest caz. Cei doi au trezit suspiciuni abia la îmbarcare când s-au îmbrățișat și și-au luat rămas bun.

Un pasager al unui zbor Suceava – București, de duminică dimineața, și prietenul acestuia au ajuns la avion fără să mai treacă prin filtrele de securitate. În urma acestui incident de securitate de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare”, Autoritatea Aeronautică Civilă a deschis o anchetă, reprezentanții acestei instituții venind la Suceava de duminică seara.

Din primele informații, totul s-a întâmplat cu puțin timp înainte de decolarea avionului care operează cursa Suceava – București, programată duminică dimineața la ora 5:20.

După ce pasagerii prezenți pe aeroport au trecut de filtrele de securitate, aceștia erau conduși către avion, iar în această perioadă, un alt pasager care a întârziat nu a mai văzut pe nimeni în zona de control al securității și a trecut împreună cu prietenul său până la scara aeronavei.

Angajații aeroportului au realizat ce s-a întâmplat în momentul în care pasagerul și-a luat rămas bun de la prietenul său, acesta întorcându-se spre aeroport. Pasagerul s-a îmbarcat în avion, din informațiile existente el având bilet și chek in-ul făcut.

Mai multe articole despre:
aeroport suceava bucuresti