MENIU

ATTILA KORODI, propus ministrul Mediului: Legislaţia nu permite avizarea proiectului Roşia Montană

<p>Legea privind exploatarea minereurilor de la Roşia Montană, respinsă &icirc;n Camera Deputaţilor</p>

Attila Korodi, propus pentru funcţia de ministru al Mediului, a declarat marţi, la audierea în comisiile parlamentare, că legislaţia din România nu permite continuarea procedurii de avizare a proiectului Roşia Montană, arătând totodată că nu susţine proiectul de modificare a Legii minelor.

Attila Korodi a fost întrebat de membrii comisiilor parlamentare dacă a avut discuţii politice cu premierul Victor Ponta legat de proiectul Roşia Montană şi care va fi în continuare poziţia sa în legătură cu acest proiect, în calitate de ministru al Mediului şi de deputat, având în vedere că până acum s-a pronunţat constant împotriva proiectului.

Korodi a spus că nu a discutat cu premierul pe acest subiect. El a arătat că, în prezent, proiectul Roşia Montană este, din punct de vedere procedural, "într-o fază de stopare", nu pentru că ar fi fost oprit de cineva, ci pentru că legislaţia din România nu permite să meargă mai departe procedura de avizare.

Attila Korodi a mai spus că statul român trebuie să continue să facă cercetare şi analize, iar Ministerul Mediului să continue evaluarea, apreciind că Parlamentul va avea un rol important pe acest subiect.

Korodi a precizat că este un proiect foarte complicat, iar el susţine aplicarea strictă a legii.

"Dacă se aplică legislaţia României şi raportul care a fost întocmit de Comisia specială Roşia Montană, în Parlament, va fi finalizat, adoptat, atunci lucrurile sunt destul de clare, în sensul că statul român are nevoie de o activitate de analiză şi cercetare pe câteva elemente cheie şi după aceea să se vină cu o propunere sustenabilă pentru zona respectivă", a declarat Korodi, după audiere.

Întrebat, la audierea în comisii, dacă va readuce în discuţia Parlamentului proiectul de modificare a Legii minelor, Korodi a spus că nu susţine acest proiect în forma în care a fost propus.

În legătură cu explorarea şi exploatarea gazelor de şist, Korodi a spus că el crede că fiecare proiect în parte în acest domeniu trebuie supus unei analize foarte riguroase şi transparente.

Attila Korodi a fost avizat de comisiile parlamentare pentru funcţia de ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, fiind validat cu 18 voturi "pentru", nouă "împotrivă" şi o abţinere.

Deputatul UDMR Attila Korodi este propus pentru a treia oară la conducerea Ministerului Mediului, după precedentele mandate din 2007 şi 2012.

Mai multe articole despre:
Roşia Montana mediu Attila Korodi Legea minelor