MENIU

Patronat: Creşterea cotei unice ar trimite în şomaj peste 100.000 de angajaţi din turism

O eventuală creştere a cotei unice sau cota progresivă ar duce, cel puţin în turism, fie la faliment, fie la evaziune fiscală generalizată, iar peste 100.000 de angajaţi ar intra în şomaj, a declarat pentru MEDIAFAX Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

"O creştere a cotei unice ar trimite în şomaj peste 100.000 din cei 160.000 de angajaţi din turism. Din plătitori de taxe la buget, aceştia se vor transforma în asistaţi sociali", a spus Răducan.

Acesta crede că majorarea cotei unice va duce fie la falimente în masă, fie la evaziune fiscală generalizată.

"Se încearcă prin tot felul de invenţii, care ar trebui brevetate la salonul de la Geneva, să ne facă să nu fim corecţi. De ce aceste scenarii se fac prin birourile Ministerului Finanţelor şi nu pe teren? Ar trebui să vină la noi şi să ne întrebe <>", a mai spus oficialul federaţiei.

Agenţia de presă MEDIAFAX a publicat joi seara un document elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) - ministrul delegat pentru Buget, care cuprinde mai multe propuneri de ordin fiscal, printre care renunţarea la cotă unică de 16%, începând din 2016 şi introducerea cotei progresive de impozitare a venitului, în trei trepte, de 15%, 25% şi 35%.