Atrage dragostea cu ajutorul Feng-Shui-ului. Aceste simboluri străvechi îți vor aduce fericirea
Când n-ai niciun dram de noroc la bărbați și dragostea pare să fugă de tine, degeaba cauți să ții dietă, să ai un corp impecabil, machiaj și manichiură fără cusur, să emani cel mai fin miros de parfum și să porți haine care întorc privirile oricui. Nici măca aceste lucruri nu-ți garantează că-ți vei găsi jumatatea, omul capabil să-ți aprindă în suflet flacăra iubirii și să mențină vâlvătaia până la nunta de diamant.
Totuși, te ajută energia pozitivă și deschiderea sufletului față de ce are Universul mai bun de oferit. Transformă-ți casa într-un cuibușor prielnic iubirii trainice, conform regulilor feng-shui!
Altarul dragostei
Nu-i nevoie să-ți umpli locuința de inimioare de pluș ori alte brizbrizuri care simbolizează iubirea. E suficient să ai un colțișor dedicat romantismului pe care ți-l dorești în viața ta. Nu orice colț e la fel de benefic precum cel situat în Sud-Vestul dormitorului. Îl descoperi fie folosind o busolă, fie orientându-te după Răsăritul și Apusul Soarelui (Estul e direcția în care răsare, iar la Vest asfințeste). Dacă n-ai cum fix în acel punct, atunci folosește-te de un spațiu pe care să-l ai în fața ochilor în momentele de relaxare și liniste, precum noptiera sau vreo masuță special amenajată în acest scop. Va fi locul în care îți poți spune rugăciunea de seara și cel în care poți vizualiza, câteva momente în fiecare zi, viața ta amoroasă împlinită alături de bărbatul pe care ți-l dorești aproape. Însă spațiul feng-shui nu face minuni de unul singur, trebuie să fii împăcată cu tine și convinsă că vei găsi fericirea ca sa reușești!
Turturele, porumbei, lebede
Micile statuete care înfățisează păsarile iubirii sunt aducătoare de noroc. În simbolistica feng-shui, pe lângă cele enumerate deja, rațele mandarine sunt de bun augur, deci le poti rezerva un spațiu în colțisorul magic. Dacă ai cumva la geam vreun cuib de porumbei, nici nu te gândi să-l strici. Ocrotește-i și iubirea ta va fi protejată!
De pus în ramă
Să nu cumva să ai peisaje triste, dezolante, în tablourile de pe pereți! Sau poze înrămate cu tine singură! Alege un tablou care ilustreaza doi iubiți îmbrățișați sau o poză cu tine și iubitul tău, daca deja ești într-o relație și tot ce-ți dorești e sa fiți un singur trup și suflet pentru totdeauna. Aruncă pozele și darurile de la foștii parteneri sau ascunde-le bine, sș nu le vezi, mai ales dacă le asociezi cu suferința și eșecul. Efect benefic au si stickerele de perete cu citate de dragoste sau alte simboluri ale iubirii. Văzându-le în fiecare zi, te inspiră către o viață sentimentală armonioasă.
Culori de iubit cu foc
Rosu si mov sunt cele care cheama dragostea. Fie ca e vorba de culoarea lenjeriei de pat, de cea a covoarelor din incapere, a draperiilor, canapelei ori de florile pe care le asezi in glastra ori in ghiveci, la fereastra, pentru a-ti insenina ziua. Hainele sau accesoriile pe care le porti sa aiba si ele aceste culori.
Uleiuri parfumate
Betigase aromatice, lumanarele, perne terapeutice, toate sunt menite sa atraga iubirea, cu conditia sa aiba parfumul potrivit. Mai simplu si la-ndemana e sa cumperi sticlute cu ulei esential si sa pui cateva picaturi pe diverse obiecte din dormitor. Alege uleiurile de capsune, ylang-ylang, neroli, patchouli. Le poti adauga inclusiv in crema ta de corp.
Poartă un talisman!
Unul in forma de inimioara este ideal, iar daca e un rubin, ametist sau piatra de cuart roz, cu atat mai bine. Rubinul te fereste de rele si-ti faciliteaza intalnirile cu persoane compatibile, cuartul roz este piatra iubirii, iti deschide inima si intuitia, iar ametistul aduce dragostea si protejeaza sentimentele sincere si curate.
Doi câte doi
Chiar daca dormi singura, pune pe pat doua perne, cumpara seturi de cate doua pahare de cristal, cani sau farfurii, asaza cate o lumanare rosie cu parfum de zmeura sau trandafir pe fiecare dintre cele doua noptiere. Daca pozitionezi in dormitor doua sfere din cristal, acestea aduc energie pozitiva si contribuie la implinirea dorintelor de dragoste. Patul in care dormi sa fie matrimonial si musai cu o singura saltea!