Aterizare de urgenţă pe aeroportul Otopeni. Ce s-a întâmplat
O aeronavă Boeing, aparţinând companiei Sunexpress Deutschland, care efectua cursa Hanovra-Adana (Turcia) a solicitat, marţi seară, în jurul orei 22.00, aterizarea de urgenţă pe aeroportul Otopeni; o pasageră fiind suspectată de atac de cord, a transmis purtătorul de cuvânt al CNAB.
După aterizarea pe Aeroportul Henri Coandă, la ora 22.47, la bordul aeronavei a urcat echipajul medical de urgenţă al aeroportului, care a reuşit să stabilizeze pasagera în vârstă de 44 de ani, a declarat Theodor Postelnicu, purtător de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Pacienta a fost ulterior transportată către unul dintre spitalele de urgenţă din Bucureşti, iar aeronava a decolat în cursul nopţii către destinaţie.
Traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă nu a fost afectat de acest incident, desfăşurându-se în condiţii normale.