Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni. Alertă cu bombă la bordul unui avion turcesc
Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni, vineri seară, după o alertă cu bombă la bordul unei aeronave din Turcia.
Aeronava care circula pe ruta Varșovia-Istanbul, cu 158 de pasageri la bord, a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni după o alertă cu bombă, a anunțat un post TV.
Aterizarea a avut loc la ora 21:41.
Brigada Antitero a SRI a ajuns la aeroportul Henri Coandă pentru a verifica dacă amenințarea cu bombă se confirmă și nu este clar dacă aeronava își va continua zborul.
Cei 158 de pasageri sunt nevoiți să aștepte încheierea verificărilor.