Aterizare de urgenţă în Florida după ce motorul unui avion a explodat în zbor
Un avion al companiei Southwest Airlines, care efectua o cursă între oraşele americane New Orleans şi Orlando, a fost nevoit să aterizeze sâmbătă de urgenţă după ce un motor al său s-a defectat şi a explodat în zbor, relatează The Mirror.
"A fost o explozie puternică. Era fum", a declarat o pasageră prin telefon pentru KOCO 5. "Am văzut bucăţi din avion zburând prin aer", a adăugat ea.
Piloţii au reuşit să stabilizeze avionul şi apoi le-au spus pasagerilor că unul dintre motoare s-a defectat, a adăugat ea. Avionul a efectuat apoi o aterizare de urgenţă în oraşul Pensacola din Florida.
Potrivit unui purtător de cuvânt al companiei aeriene, informaţiile preliminare indică faptul că nimeni dintre cei 99 de pasageri şi cinci membri ai echipajului nu a fost rănit.
Sursa: mediafax.ro