MENIU

Atenționare meteo. Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Care sunt zonele afectate

Foto arhivă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni seara, două atenţionări nowcasting Cod galben de vânt puternic pentru zone din judeţele Buzău, Tulcea şi Constanţa, valabile până marţi, la ora 2:00.

Potrivit meteorologilor, până pe 7 februarie, ora 2:00, în judeţul Buzău, în localităţile Lopătari, Vintilă Vodă, Mânzăleşti, Bisoca, Brăeşti, Săruleşti şi Chiliile, se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 70 - 90 km/h.

De asemenea, tot până marţi la ora 2:00, în zona de litoral a judeţului Constanţa (localităţile: Constanţa, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Limanu, Albeşti, Pecineaga, Istria, Săcele, Costineşti, Mangalia), în judeţul Tulcea, în Delta Dunării, respectiv zona localităţilor Sarichioi, Jurilovca, Valea Nucarilor, Murighiol, Chilia Veche, Mahmudia, Ceamurlia de Jos, Nufăru, Beştepe, Crişan, C.A. Rosetti, Maliuc şi Pardina, dar şi în zona de litoral a judeţului Tulcea, în localităţile Jurilovca, Sulina, C. A. Rosetti şi Sfântu Gheorghe, se vor semnala intensificări ale vântului, care vor depăşi la rafală 55 - 65 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Mai multe articole despre:
alerta meteo cod galben de vant