MENIU

Atenționare de călătorie în Spania - vreme extremă: Cod ROȘU de caniculă și furtuni. Anunțul MAE

Atenționare de călătorie pentru Spania

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Regatul Spaniei că meteorologii au emis, miercuri și joi, coduri roșu, portocaliu și galben de caniculă pentru aproape toată ţara, cu excepţia zonei de nord (Galicia şi Cantabria), precum şi de furtuni în anumite zone.

Atenționări meteo: 

MIERCURI:

- COD PORTOCALIU DE CANICULĂ (cu temperaturi în jur de 40 grade C) pentru Andalucia, Aragon (plus furtună), Castilla la Mancha, Cataluna, Extremadura; 

- COD GALBEN DE CANICULĂ (cu temperaturi în jur de 38 grade C) - anunţat pentru Insulele Baleare, Castilla y Leon (plus furtună), Comunitatea Madrid, Regiunea Murcia, Comunitatea Forală Navarra, La Rioja (plus furtună).

JOI: 

- Cod ROȘU DE CANICULĂ de caniculă (cu temperaturi în jur de 42 grade C) - anunţat pentru Aragon şi Cataluna; 

- COD PORTOCALIU DE CANICULĂ (cu temperaturi în jur de 40 grade C) - anunţat pentru Castilla y Leon, Castilla la Mancha, Extremadura, Comunitatea Madrid, Comunitatea Forală Navarra, La Rioja;

- COD GALBEN DE CANICULĂ (cu temperaturi de până la 38 grade C) - anunţat pentru Insulele Baleare, Cantabria, Regiunea Murcia, Ţara Bascilor, Comunitatea Valenciană.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca cetăţenii români să consulte în permanenţă informaţiile publice comunicate de autorităţile spaniole. De asemenea, în caz de urgenţă, se recomandă cetăţenilor români care se află în zonele afectate să contacteze autorităţile competente, apelând telefonul de urgenţă 112.

Cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Secţiei Consulare ale Ambasadei Românei la Madrid: +34 91.734.4004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de permanenţă în funcţie de regiune: Secţia consulară din cadrul Ambasadei României la Madrid: +34 669.362.202; Consulatul General Barcelona: +34 661.547.853; Consulatul General Sevilla: +34 648.212.169; Consulatul General Bilbao: +34 608.956.278; Consulatul Castellon de la Plana: +34 677.842.467; Consulatul Ciudad Real: +34 609.513.790; Consulatul Zaragoza: +34 663.814.474; Consulatul Almeria: +34 682.733.408.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet www.aemet.es, madrid.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.