Atenţionare de călătorie în Irlanda: Grevă la compania aeriană Ryanair
Ministerul Afacerilor Externe avertizează că joi este anunţată greva unei minorităţi a piloţilor companiei aeriene Ryanair.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Irlanda că, în conformitate cu datele publicate de compania aeriană Ryanair, pentru ziua de joi, 12 iulie 2018, este preconizată greva unei minorități a piloților companiei. Potrivit anunțului Ryanair, compania va contacta prin e-mail sau SMS clienții săi care vor călători dinspre Irlanda în ziua menționată, pentru a-i anunța dacă greva va avea loc. Comunicatul Ryanair precizează, totodată, că zborurile dinspre Irlanda reprezintă mai puțin de 7% din totalul zborurilor Ryanair, compania se așteptă ca 93% dintre clienții săi să nu fie afectați de posibila grevă.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care urmează a călători în ziua menționată, folosind serviciile Ryanair, să verifice periodic informațiile postate pe site-ul companiei: https://www.ryanair.com/ie/en/useful-info/help-centre/travel-updates.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Dublin: +35316681150; +35316674318; +35316674325, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Irlanda: +353864684351.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://dublin.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.