MENIU

Atenţie, şoferi! Ce se va întâmpla cu maşinile parcate neregulamentar, în sectorul 1

Parcarea pe trotuar, interzisă teoretic

Guvernul este obligat să adopte de urgență regulamentul de ridicare a mașinilor, după ce, la solicitarea Primăriei sectorului 1, Curtea de Apel București a emis sentința civilă nr. 1173/07.04.2016, precizează un comunicat al administrației locale transmis marți Agerpres.

 Potrivit sursei citate, instanța de judecată obligă Ministerul Afacerilor Interne ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, să elaboreze procedura de ridicare a mașinilor oprite/ staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, așa cum este prevăzută la art. 64 și art. 97 alin. 1 lit. d) și alin. 6 din OUG 195/2002 republicată.

Totodată, Curtea de Apel București obligă Guvernul ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea proiectului de reglementare întocmit de Ministerul Afacerilor Interne, să adopte regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar pe partea carosabilă, se mai arată în comunicatul Primăriei sector 1.

''Hotărârea Curții de Apel București nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Primăria sectorului 1 va solicita, printr-o adresă, Guvernului și ministerului de resort să pună în aplicare hotărârea Curții de Apel și să adopte regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar. Acest regulament trebuie adoptat în cel mai scurt timp posibil având în vedere importanța sa pentru decongestionarea traficului și siguranța pietonilor'', se arată în comunicatul citat.

Începând din data de 25 mai 2015, în sectorul 1 nu se mai ridică mașinile parcate neregulamentar. Decizia a fost luată de Primăria sectorului 1 ca urmare a pronunțării hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/ oprite neregulamentar pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.

Ca urmare a hotărârii Înaltei Curți, Primăria sectorului 1 a chemat în judecată Guvernul și Ministerul Afacerilor Interne solicitând instanței să oblige aceste instituții să adopte regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar.