Atenţie părinţi! Tentativă de corupere sexuală a unui copil, în scara unui bloc
O anchetă a fost deschisă de poliţiştii din Slatina pentru identificarea unui bărbat care, la finalul săptămânii trecute, ar fi abordat un copil cu dulciuri, într-o scară de bloc din cartierul Eugen Ionescu.
Potrivit poliţiştilor, evenimentul s-a întâmplat pe 30 noiembrie, după lăsarea întunericului. Bărbatul i-a oferit dulciuri unui copil, chiar la intrarea în scara blocului, fără a şti că părinţii acestuia sunt în apropiere. Când a observat că minorul este supravegheat, bărbatul a fugit, spunându-i copilului „nu m-ai văzut”.
„Avem o sesizare de la o persoană cu privire la situaţia descrisă. Poliţiştii desfăşoară activităţi în vederea identificării persoanei respective”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.
Oamenii au relatat poliţiştilor că este vorba despre un bărbat de statură medie, cu ten de culoare închisă, îmbrăcat în haine de culoare neagră, cu fes negru.