Atenţie, părinţi! De ce să nu aruncaţi dinţii de lapte ai copiilor: le-ar putea salva viaţa!
Părinţii ar trebui să ştie că studiile recente arată că păstrarea dinţilor de lapte poate avea importante beneficii pentru sănătatea viitoare a copiilor.
Dinţii de lapte conţin celule stem care sînt baza neuronilor, oaselor, cartilajelor şi a unor celule care pot rezolva probleme cardiace. Aceste celule pot vindeca o multitudine de boli de care ar putea suferi copilul în viaţă. Pînă acum, boli ca Hodgkin, leucemie, mielom puteau fi tratate doar prin transplant de măduvă (sau proceduri similare dureroase), dar descoperiri ştiinţifice recente arată că în tratamentul acestor maladii, se pot folosi celulele stem ale copilului, cum ar fi cele din dinţii de lapte.
În ultimii ani, tot mai mulţi părinţi au început să păstreze celule stem colectate din placentă imediat după naşterea copilului. Însă acest procedeu e scump. Au apărut companii care oferă o alternativă la un preţ rezonabil: stocarea dinţilor. Dintele trebuie dus la congelare la nu mai mult de 48 de ore după ce a căzut, încheie ampress.ro.