MENIU

ATENȚIE! Mesaj fals în numele STB. Cum încearcă infractorii cibernetici să mai fure de la oameni

Mesaj fals în numele STB. Foto/STB

Societatea de Transport București STB atrage atenția că numele și sigla companiei, dar și o imagine cu un autobuz, sunt folosit de infractorii cibernetici pentru a crea iluzia unei oferte speciale.

„Atenție! Mesaj fals, promovat pe Facebook
Într-o postare pe o pagină de social media este promovat ÎN MOD FALS un mesaj cu referire la serviciul de transport public din București.
În imaginea care însoțește postarea cu MESAJ FALS sunt utilizate elemente de identitate ale STB SA - respectiv autobuzul, cardul activ. FACEM PRECIZAREA CA ACESTE IMAGINI SUNT UTILIZATE FRAUDULOS, fără acceptul STB SA.
Mesajul promovează un “nou card Activ cu o perioadă de valabilitate de 6 luni și fără restricții la toate tipurile de transport. La doar 9,95 lei!”
Societatea de Transport București STB SA anunță publicul călător că NU EXISTĂ un asemenea “card Activ”.
Societatea de Transport București STB SA a demarat procedura de raportare a acestui mesaj către Facebook și Poliția Română.
Vă adresăm rugămintea să consultați pagina oficială a STB SA pentru a afla condițiile de călătorie cu mijloacele de transport public”, se arată în mesajul postat de STB.
 
 

Mai multe articole despre:
card stb abonament stb mesaj fals stb