Atenţie la viespii şi albine! Din ce în ce mai mulţi români au ajuns la spital cu reacţii alergice
Medicii de la UPU din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi au observat că, în ultimele zile, numărul ieşenilor cu reacţii alergice a crescut. În fiecare zi, între 3 şi 5 ieşeni vin la unitatea medicală cu reacţii alergice în urmă înţepăturilor de albine sau viespi.
Ieri, un bătrân de 70 ani a fost transportat la spital cu dificultăţi de respiraţie, după ce a fost înţepat de vreo şapte viespi. Pacientul avea multiple înţepături pe faţă, gât, mâini, scrie scrie bzi.ro.
"În ultimele zile se înregistrează multe cazuri de reacţii alergice după înţepături de viespi sau albine. Zilnic sunt între 3 şi 5 cazuri, dar niciunul dintre pacienţi nu a venit în stare foarte gravă. Toţi au primit tratament de specialitate şi pentru că au avut o evoluţie bună nu au necesitat spitalizare. Pacienţii vor continuă tratamentul şi la domiciliu. O parte dintre pacienţi, cu formă uşoară de alergie, pot fi trataţi de medicul de familie. Mă refer la pacienţii din mediul rural", a declarat prof. dr. Diana Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi.