MENIU

Atenţie la medicamentele care vă ajută să vă lasaţi de fumat. Ce reactii adverse au

Persoanele care doresc să se lase de fumat ar trebui să citească prospectul medicamentelor cu atenţie, deoarece unul dintre cele mai vândute medicamente anti-fumat din Marea Britanie, care se găseşte şi în cadrul Programului Naţional Stop Fumat, prezintă reacţii adverse severe.

Medicamentul poartă denumirea de Chantix şi acţionează prin diminuarea dorinţei de a fuma şi prin ameliorarea simptomelor generate de lipsa nicotinei din organism. Deşi majoritatea fumătorilor care au încercat acest medicament s-au lăsat de fumat, există şi cazuri mai puţin fericite în care efectele secundare au făcut victime.

Printre efectele adverse ale medicamentului, conform prospectului, se numără: greaţa, cefaleea, insomnia, somnolenţa, coşmarurile, halucinaţiile, ameţelile, oboseala, depresia şi gândurile sinucigaşe. În afara acestor efecte secundare, medicamentul mai poate cauza schimbări de comportament, ostilitate şi agitaţie, mai ales dacă cel care a recurs la acest tratament are în trecutul său boli mintale, scrie Adevărul.

Conform statisticilor, între anii 2006 – când Chantix a fost aprobat de FDA (Food and Drug Administration) - şi 2009, au fost raportate 98 de cazuri de suicid şi 188 de tentative în acest sens la persoane care folosiseră acest medicament. Curt Furberg, profesor american de ştiinte în domeniul sănătăţii publice, a declarat pentru Daily Mail, făcând referire la folosirea medicamentului Chantix, că „riscurile depăşesc cu mult beneficiile“.

Admistratarea Chantix în scopul renunţării la fumat a mai fost asociată în trecut şi cu atacuri de cord, atacuri cerebrale, violenţă neprovocată şi pierderi de memorie.

Agenţia de reglementare a medicamentelor şi produselor pentru sănătate din Marea Britanie (MHRA) a declarat că toate medicamentele au efecte secundare şi că asocierea unui astfel de efect cu un anume medicament nu presupune şi că acel medicament a fost cauza reacţiei.

Mai multe articole despre:
medicamente fumat nicotină efecte adverse Chantix