Atenţie! Cu cât poţi fi TAXAT în roaming, după ce ţi-ai consumat ce era inclus în abonament
Operatorii telecom vor aplica o taxă de 7,7 euro/GB de date, fără TVA, în roaming, după ce se consumă resursele din abonament sau extraopțiuni, începând de joi și până la finalul anului, urmând ca din 2018 tarifele de date să scadă treptat, se arată într-un comunicat al Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații – ANCOM, informează Agerpres.
”De astăzi, 15 iunie 2017, datele (internetul mobil — MB/GB) consumate în roaming în statele membre UE, dar și în Norvegia, Islanda și Liechtenstein (SEE) se scad din resursele naționale incluse în abonamente sau extraopțiuni, potrivit mecanismului ‘Roam like at home’, iar după epuizarea acestora consumul va fi tarifat la fel ca în România. Totuși, furnizorii au posibilitatea de a defini limite minime ale unei utilizări rezonabile a serviciilor de date, care pot fi mai mari sau mai mici decât traficul național inclus în abonament/(extra)opțiune, depinzând de prețul acestuia. Limita rămâne neschimbată indiferent de consumul de date realizat la nivel național înainte de intrarea în roaming”, se arată în document.
În cazul în care furnizorii nu stabilesc o limită de utilizare rezonabilă a datelor în roaming în UE/SEE, datele consumate în roaming în UE/SEE se tarifează identic celor consumate în România.
Limitele minime vor crește anual, începând cu 1 ianuarie 2018, ca urmare a reducerii prețului reglementat pentru 1 GB.