Atentatele de la 11 septembrie: Casa Albă anunță un summit privind extremismul și radicalizarea
Casa Albă va organiza în luna octombrie un summit privind extremismul și radicalizarea, a anunțat miercuri ministrul american pentru securitate internă, Jeh Johnson, în ajunul comemorării a 13 ani de la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, informează joi AFP, potrivit AGERPRES.
Referindu-se la amenințările teroriste cu care Statele Unite se confruntă în prezent, Jeh Johnson a afirmat că Statul Islamic (SI) a devenit 'o organizație teroristă de prim plan pe scena mondială', 'extrem de periculoasă', pe care 'Statele Unite s-au angajat să o distrugă'.
'Deși nu avem informații credibile care să confirme faptul că SI intenționează să atace în prezent țara noastră, noi știm că SI este gata să omoare americani nevinovați pe care-i întâlnesc, doar pentru că sunt americani', a afirmat el într-o conferință la Consiliul pentru relații externe.
Ministrul Johnson a adăugat că autoritățile americane se află 'în permanență în gardă împotriva unei posibile amenințări teroriste pe teritoriul' țării.
Estimând că este vorba despre 'amenințarea cea mai dificil de detectat', ministrul a profitat de ocazie pentru a anunța organizarea în luna octombrie, la Casa Albă, a unui summit privind 'eforturile interne și internaționale pentru prevenirea extremismului violent'.
'Noi trebuie să ne angajăm în lupta împotriva acestei forme de amenințare teroristă, nu putem evita asta', a mai spus el. 'Suntem în poziția de a mobiliza opinia publică internațională, inclusiv lumea musulmană, cu privire la pericolele pe care le reprezintă Statul Islamic', a mai spus Jeh Johnson.