MENIU

ATENTAT cu mașină-capcană lângă ambasada SUA din Kabul

Un atac cu maşină-capcană a zguduit luni dimineaţă un cartier din centrul capitalei afgane Kabul, făcând cel puţin 65 de răniţi, transmite dpa, citând un prim bilanţ furnizat de autorităţi.

La ora 08:50 (04:20 GMT), o explozie s-a produs în apropierea (cartierului) PD 16 din Kabul. Mai întâi a explodat o maşină-capcană, apoi mai mulţi atacatori au luat cu asalt o clădire. Zona este împrejmuită de forţele speciale de poliţie, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi, citat de AFP.

"Toţi răniţii au fost transferaţi la spitale", a transmis pe Twitter un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Wahidullah Mayar, precizând că este vorba despre cel puţin 65 de persoane, printre care nouă copii.

Potrivit corespondentului AFP, o coloană de fum se ridica spre cer, iar în zonă puteau fi auzite focuri de armă.

Explozia nu a fost revendicată deocamdată, potrivit Agerpres.

'Zona verde', cartierul ultrasecurizat unde se află numeroase clădiri oficiale şi ambasade, a închis punctele de acces.

Federaţiile afgane de fotbal şi de cricket, dar şi clădiri militare, sunt situate în cartierul vizat de atac.

Explozia s-a produs în vecinătatea sediului postului Shamshad TV, care şi-a încetat pentru scurt timp emisia, după care a reluat-o, difuzând imagini ale clădirii, serios avariată.

Acest nou atac a avut loc în contextul în care Statele Unite şi talibanii afgani au început sâmbătă, la Doha, o nouă rundă de discuţii, a şaptea. Negocierile au început în septembrie 2018 şi vizează patru puncte principale: retragerea trupelor americane, garanţii că Afganistanul nu va servi drept refugiu pentru grupări teroriste care vor să atace alte ţări, un dialog inter-afgan şi o încetare permanentă a focului.

Marţi, în timpul unei escale la Kabul, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat că speră într-un acord de pace cu talibanii 'înainte de 1 septembrie'.

Responsabili americani au indicat deja că speră în ajungerea la un acord de pace înainte de alegerile prezidenţiale afgane, amânate de două ori şi care ar urma să aibă loc în septembrie.

Reluarea discuţiilor în capitala Qatarului a coincis cu un atac lansat de talibani în zori în provincia afgană nordică Baghlan, districtul Nahrin, în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 25 de membri ai miliţiilor proguvernamentale.

Mai multe articole despre:
Kabul atentat Kabul