MENIU

Atentat dejucat: o bombă a fost descoperită în mașina unui politician. Autoritățile din Italia, în alertă

Atentat dejucat în Italia

Alertă în Italia! Polițiștii au intervenit, miercuri seară, pentru dezamorsarea unei bombe care a fost pusă în mașina unui politician local. Incidentul a avut loc la Roma.

Potrivit primarului Virginia Raggi, bomba a fost amplasată în maşina lui Marco Doria, preşedintele grupului de lucru pentru reamenajarea parcurilor şi clădirilor istorice din Roma.
”Un eveniment foarte grav, îmi exprim întreaga solidaritate”, a adăugat aceasta. 

Doria se afla deja  sub protecţia poliţiei după ce a primit mai multe amenințări pentru denunţarea ocupării ilegale a unor clădiri istorice.

O unitate de deminare din cadrul poliţiei a fost chemată să intervină de urgență într-un cartier rezidențial după ce un trecător a observat nişte fire suspecte în maşina staţionată. Strada a fost blocată şi experţii au dezamorsat ceea ce reportajele au descris ca fiind o bombă artizanală.

Mașina în care a fost descoperită bomba se afla la circa 2 km de stadionul unde era programat un meci din cadrul Campionatului European de fotbal, respectiv Italia - Elveția. Mai multe străzi au fost închise. Media au speculat în legătură cu o posibilă legătură cu acest meci, dar autoritățile au refuzat să facă speculații cu privire la incident.

Parchetul din capitala italiană a deschis o anchetă, potrivit Agerpres.