MENIU

Atenționare! POLEI pe mai multe drumuri din ţară

Trei accidente s-au produs, joi seara, pe o porţiune de doar 500 de metri, pe DN2 - E85, între Oreavu şi Poşta Câlnău, din judeţul Buzău, din cauza carosabilului ud şi îngheţat. Pe mai multe drumuri din ţară există risc de apariţie a poleiului. 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis, joi seara, că din cauza carosabilului ud şi a temperaturilor în scădere există riscul apariţiei poleiului pe mai multe artere rutiere din judeţele Buzău, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman.

În judeţul Buzău, pe DN2, între Oreavu şi Poşta Câlnău a apărut poleiul şi se acţionează cu materialul antiderapant, însă efectul este mult diminuat din cauza condiţiilor meteo.

Potrivit Poliţiei Buzău, trei maşini s-au tamponat, un TIR a derapat şi a ajuns în şanţ, iar un microbuz în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat. Nu au existat persoane rănite.

De asemenea, pe raza judeţelor Constanţa şi Tulcea se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe artere rutiere.

Pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere, poliţiştii le recomandă şoferilor să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic; să reducă pe cât posibil viteza de deplasare; să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol, să evite depăşirile, iar dacă sunt necesare, să le realizeze numai după o asigurare temeinică. De asemenea, şoferii trebuie să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă şi să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.