Atenție, urmează stația Bunici și Nepoți!
În vâltoarea care cuprinde toate familiile în preajma Crăciunului și în contextul nefericitei întâmplări de pe șantierul metroului bucureștean, cineva s-a gândit să construiască o ”stație” specială, în care bunicii și nepoții să se poată opri, să-și tragă sufletul, să dea răgaz gândurilor bune să se adune pentru ca apoi să poată merge mai departe, să ia totul de la capăt, dar să întâmpine Noul An cu o stare de bine.
”Săptămâna Culturii și Responsabilității pentru Bunici și Nepoți” se numește ”stația”, pe care o realizează, până în 20 decembrie, Asociațiile Pro Familia și Inițiativa Ecologistă Europeană, condusă de realizatoarea tv Lavinia Șandru, Primăria sectorului 6, Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6, Teatrele de Comedie, Ion Creangă și Metropolis și Rin Hotels.
Trecătorii prin tumultul cotidian care se opresc în această ”stație” au ocazia să privească un film frumos dedicat bunicilor și nepoților, să participe la conferințe interactive despre civism și despre responsabilitate în viață, să vadă cum li se realizează protretul din câteva linii de tuș sau , mai elaborat, în creion și cărbune, pe care apoi să le ia acasă. Nepoții au ocazia, poate rară, să asiste împreună cu bunicii la piese de teatru, așa cum va fi joi seara, începând cu ora 18.00, de la Sala Nouă a Teatrului de Comedie (str. Sf. Vineri nr. 11), piesa ”De-a Micul Prinț”, după opera lui Antoine de Saint Exupery ”Micul Prinț”. Regizoarea Ioana Petre pleacă într-o călătorie de explorare a celebrei povești, în dorința de a aduce esența acesteia aproape de copiii cu vârste între 4 și 6 ani, care abia încep să se plimbe din planetă în planetă.
Marți seara, cei prezenți la Sala de Cultură a Studenților au vizionat spumoasa comedie a regretatului regizor Cornel Diaconu - ”De ce are vulpea coadă”, în care se țese povestea unei vacanțe petrecute la țară de către un copil supradotat, crescut în București de o mamă farmacistă deosebit de temătoare de microbi. După vizionare, când în sală s-a aprins lumina, toată lumea avea zâmbete largi pe chip. Miercuri seara, se difuzează frumosul film produs anul acesta de studiourile Walt Disney Pictures, ”Cenușăreasa” (Cinderella), proiecția fiind precedată de o scurtă conferință interactivă pe tema răspunderii infracționale a părinților pentru faptele copiilor și adolescenților. Sunt, de asemenea, realizate portrete pentru toți cei prezenți, acestea fiind darul special de Crăciun pentru toate familiile norocoase să aibă în mijlocul lor nepoți și bunici.
Doar joi și vineri ”stația” se organizează la Teatrul de Comedie (joi), respectiv la Metropolis, în celelalte zile rămase până duminică inclusiv, oaspeții sunt așteptați la Sala de Cultură a Studenților (fostă Preoteasa), începând cu ora 17.30.