MENIU

Atenție, șoferi! Iată când poți contesta procesul-verbal încheiat de polițist

Din cuprinsul unui proces-verbal de contravenție, pentru fapte de încălcare a legislației rutiere în vigoare, sunt câteva aspecte care nu pot să lipsească. Dacă, din neatenție sau din neștiință, măcar unul dintre ele lipsește, atunci avem un motiv să contestăm sancțiunea primită și să scăpăm de ea.

Contravențiile rutiere se constată de către agenții de poliție într-un proces-verbal, ale cărui reguli de întocmire sunt trecute în Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și care, dacă sunt încălcate, ne pot da motive să facem o plângere împotriva respectivului document.

"Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu", scrie în această ordonanță.

"Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia", se prevede în OG nr. 2/2001, iar despre subiectul contestării amenzilor rutiere am scris câte ceva în acest articol.