Atenție la așa-zisul vin bulgăresc! Ce conține de fapt
Ministerul Agriculturi a depistat, în urma unor controale tematice, că unele loturi de vin provenite chipurile din Bulgaria erau falsuri. Loturile au fost găsite în depozitele unor distribuitori de vin din județele Buzău, Galați și Neamț, informează Mnisterul Agriculturii.
,,Rezultatele au confirmat prezența apei exogene și a alcoolului de altă origine decât cel provenit din fermentația mustului de struguri (vin pichet) ceea ce reprezintă elementele infracțiunii de falsificare a vinurilor, conform Legii viei și vinului 164/2015'' anunță Ministerul Agriculturii.
În urma neconformități depistate, organele de control au dispus retragerea de la comercializare a peste 29 de mi de litri de vin falsificat, sancțiuni contravenționale în valoare de 80 000 lei și sesizarea IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, în vederea efectuării cercetărilor de specialitate.
În baza protocolului de cooperare și a Planului comun de acțiune între MADR și ANAF pentru verificarea legalității desfășurării activităților de producție și comercializare în domeniile produselor viticole, se monitorizează toate loturile de vin de masă provenite din Bulgaria.