Atacuri cibernetice de amploare în România. Site-ul Directoratului Național de Securitate Cibernetică, spart de hackeri
Site-ul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost indisponibil timp de mai multe ore după ce a fost subiectul unui atac de tip DDoS. Informația vine în contextul în care mai multe site-uri ale unor instituții publice și financiar-bancare din România au fost ținta unor atacuri din partea grupării de criminalitate cibernetic KILLNET, de sorginte estică, pro-rusă.
„Azi 30 Aprilie la aproximativ orele 2:30 AM site-ul www.dnsc.ro a fost subiectul unui atac de tip DDoS. La orele 8:30AM site-ul web a fost deja repus in funcțiune, fără dificultăți”, a precizat DNSC, într-un comunicat publicat sâmbătă.
Potrivit DNSC, autoritatea competentă în materie de securitate cibernetică în România, „continuă seria de atacuri de tip DDoS (Distributed Denial-of-Service) asupra unor site-uri web care aparțin unor instituții publice, partide și organizații private din România, atacuri motivate de acțiunile de sprijin ale României pentru Ucraina, în contextul invaziei acestui stat de către Federația Rusă”.
Aceste atacuri sunt „auto-asumate de gruparea pro-rusă ‘Killnet’ și au vizat site-urile web gov.ro -mapn.ro – politiadefrontiera.ro – cfrcalatori.ro – otpbank.ro – psd.ro – dnsc.ro, având ca obiectiv indisponibilizarea site-urilor web românești vizate prin supraîncărcarea acestora cu trafic masiv de internet, din surse multiple”.