Atacul de la Berlin a trimis o UNDĂ DE ŞOC în Europa: Multe țări intensifică măsurile de securitate
Atacul din târgul de Crăciun de la Berlin a trimis o undă de șoc în Europa, iar mai multe țări și-au intensificat măsurile de securitate în perioada sărbătorilor, scrie DPA.
La Berlin, târgurile de Crăciun vor rămâne închise azi, iar numărul polițiștilor a crescut în capitala germană. De asemenea, autoritățile germane vor instala bariere de beton în mai multe târguri de sărbători pentru a împiedica accesul oricărui vehicul în zonele pietonale, a anunțat un purtător de cuvânt al ministerului de Interne.
În restul Germaniei, landurile vor ua măsuri de securitate în funcție de gravitatea amenințărilor, dar târgurile de Crăciun nu vor fi închise. Premierul landului Saxonia, Stranislaw Tillich, a anunșat că tîrgul de la Dresda va fi protejat cu blocuri de beton și că se vor lua măsuri de securitate sporite.
În orașul vestic Duisburg se vor lua măsuri similare, iar in Rhine-Westfalia numărul polițiștilor pe străzi va fi dublat. În nordul Germania, landul Mecklengburg-Vorpommern, polițiștii vor fi înarmați cu mitraliere, conform ministrului de interne al landului.
În Austria, ministerul de Interne a avertizat organizatorii târgurilor de Crăciun să își revizuiască măsurile de securitate în urma atacului de la Berlin, iar forțele de securitate austriece sunt în stare de alertă.
Cu toate acestea, ministrul de Interne Wolfgang Sobotka a îndemnat publicul să nu stea departe de astfel de evenimente și a spus că petrecerile de Anul Nou nu vor fi anulate.
"Societatea noastră democratică ar trimite mesajul greșit dacă s-ar teme de presiunea terorismului", a afirmat el.
Un solicitant marocan de azil, în vârstă de 25 de ani, a fost arestat marți în Austria și plasat în detenție, sub suspiciunea că a dorit să comită atentate în timpul sărbătorilor, a anunțat marți parchetul din Salzburg, informează AFP.
Bărbatul a fost arestat luni de forțele speciale, într-un mic centru pentru primirea refugiaților la Fuschl, o comună înstărită din Alpii austrieci, nu departe de frontiera germană.
Potrivit Parchetului, bărbatul face obiectul 'suspiciunii de participare la o organizație teroristă'.
Ancheta a fost declanșată luna trecută, în baza unor informații ce evocau 'un presupus atentat terorist la Salzburg, în timpul perioadei de Crăciun și Anul Nou', se precizează într-un comunicat
În Marea Britanie, poliția de la Londra a anunțat că vor revizui măsurile de securitate pentru Crăciun și Anul Nou. Cu toate acestea, autoritățile britanice au spus că nu este un lucru ieșit din comun pentru că se aflau în alertă oricum.
În Italia, ministrul de Interne Marco Minniti a convocat o ședință de urgență și a cerut ca măsurile de securitate să fie intensificate în zonele aglomerate, zonele turistice și evenimente publice organizate cu ocazia sărbătorilor.
În Franța, președintele Francois Hollande a declarat că țara se confruntă cu un "nivel ridicat de amenințare" teroristă, dar dispune de asemenea de un plan de vigilență "deosebit de ridicat", potrivit AFP.
"Avem un nivel ridicat de amenințare și avem un nivel și un plan de mobilizare și vigilență deosebit de ridicate, de asemenea,", a declarat șeful statului, în finalul unei întrevederi cu președintele Senegal, Macky Sall.
În 2015 și 2016, Franța a cunoscut mai multe atentate sângeroase, între care un atac la Nisa (sud-est), cu un camion care a intrat în plin într-o mulțime, atentat soldat cu 86 de morți la 14 iulie, chiar de ziua sa națională.
"Aș dori să-mi exprim, în numele Franței, solidaritatea și compasiunea față de Germania, care tocmai a fost lovită de un atac terorist la Berlin" (12 morți), a declarat Francois Hollande, în preambulul declarației sale de presă.
"Aici în Franța, toate dispozițiile au fost deja date pentru ca noi să putem să securizăm pe cât posibil toate locurile și în special târgurile de Crăciun și alte asemenea activități", a precizat șeful statului francez.
Târgul de Crăciun de pe Champs-Elysees din Paris figura printre cele zece ținte potențiale vizate de șase indivizi arestați recent în Franța, care plănuiau un atentat la 1 decembrie în regiunea pariziană.
Ministrul francez de interne Bruno Le Roux le-a cerut marți francezilor "să se distreze", dar în același timp "să fie prudenți" în timpul sărbătorilor de la sfârșitul anului. "Cer vigilență fiecăruia, cer să nu existe un climat de teamă. Vom asigura protecția teritoriului nostru și a concetățenilor noștri", a asigurat Bruno Le Roux la postul de radio Europe 1.
În Ungaria, partidele politice au făcut apel la un efort concentrat pentru a lupta împotriva terorismului ca urmare a atacului de luni la un târg de Crăciun din Berlin și după asasinarea ambasadorului Rusiei la Ankara, relatează marți agenția MTI.
Într-un comunicat, partidul de guvernământ Fidesz a afirmat că statele membre ale Uniunii Europene trebuie ''să facă tot ce se poate pentru a asigura securitatea cetățenilor lor''. ''Atacurile au zguduit nu numai Germania și Rusia, ci și întreaga Europă, și au subliniat necesitatea unei acțiuni ferme împotriva extremismului și a terorismului'', se spune în comunicat.
La rândul lor, socialiștii, aflați în opoziție, sunt de părere că terorismul ar trebui combătut mai degrabă prin întărirea serviciilor de aplicare a legii și de informații decât prin ''sloganuri pompoase și interdicție''.
Și în Norvegia poliția va avea o prezență numeroasă în zonele aglomerate și menține nivelul de alertă ridicat, iar în capitala Danemarcei, Copenhaga, polițiștii vor patrula pe faimoasa stradă pietonală Stroget.
Poliția belgiană, aflată în alertă de gradul 3 din 4 în urma atentatelor din Martie de la Bruxelles, a arestat luni la Bruxelles un suspect care ar fi plănuit un atentat terorist , a anunțat marți parchetul din capitala belgiană, informează AFP.
Operațiunea de amploare a avut loc luni seara în cartierul Schaerbeek și a decurs fără incidente, însă polițiștii au confiscat mai multe arme din apartamentul suspectului.
Suspectul, un tânăr în vârstă de 24 de ani, era cunoscut pentru mai multe furturi și jafuri, dar poliția avea informații că bărbatul se afla în posesia mai multor arme de foc și unor explozibili și că ar fi amenințat că organizează un atac.
Poliția a închis mai multe străzi din zona în care a avut loc operațiunea luni seara din cauza unui pachet suspect care s-a dovedit o alarmă falsă.
Bruxelles a fost la 22 martie scena unui dublu atentat revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic, care a lăsat în urmă 32 de morți la aeroport și metrou, în plin cartier european.
Sursa: agerpres.ro