MENIU

Atacat de un câine periculos, chiar în fața polițiștilor. Bărbatul, rănit grav - caz șocant în Argeș

Un bărbat din Argeș a fost atacat de un câine periculos scăpat dintr-o curte, chiar în fața echipajului de poliție. Norocul său a fost că oamenii legii au intervenit prompt și l-au scăpat de furia animalului. Sirenele autospecialei au speriat câinele care s-a îndepărtat. Victima a ajuns la spital.

Incidentul s-a petrecut pe DN 7C, în localitatea Dobrogostea. Un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov a observat cum un câine rasa Amstaff a ieșit din curtea unui imobil și a mușcat un bărbat care se deplasa pe marginea drumului.

Polițiștii au intervenit rapid, cu semnalele luminoase și acustice și au reușit să îndepărteze câinele, care s-a întors în curtea imobilului de unde ieșise.

Bărbatul de 60 de ani, atacat de câinele periculos, prezenta o plagă mușcată la nivelul antebrațului mâinii stângi și o altă plagă la mâna dreaptă, având secționat degetul mare. Polițiștii i-au acordat primul ajutor și au solicitat un echipaj medical. Acesta a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la spital.

Polițiștii s-au autosesizat și au continuat verificările, identificând proprietarul animalului, un bărbat de 68 de ani, din Merișani.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 12, alin. 1 din OUG 55/2002, întrucât nu a luat măsurile necesare pentru a preîntâmpina atacul canin asupra persoanei vătămate. De asemenea, s-a stabilit că proprietarul câinelui nu a luat măsura declarării câinelui periculos la poliție și nu a respectat obligația de a asigura portul unei botnițe sau a lesei pentru câinele său, motiv pentru care au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, conform OUG 55/2002, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, în valoare totală de 3.000 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliție Argeș.

 

Mai multe articole despre:
caine atac caine atac caine politisti