Atac terorist în Turcia - Explozie puternică în apropierea Parlamentului, la Ankara
O explozie puternică a răsunat duminică în capitala Turciei, în apropierea Parlamentului din Ankara, care urma să deschidă o nouă sesiune de lucru, potrivit unei corespondente, relatează AFP.
Presa turcă scrie că schimburi de focuri au fost auzite în cartierul în care se află Parlamentul şi numeroase ministere.
Numeroase vehicule de poliţie şi ambulanţe au fost desfăşurate în sector.
”ATENTAT TERORIST”
Ministrul turc de Interne Ali Yerlikaya a denunţat într-o postare pe X un ”atentat terorist”.
”Către ora (locală 9.20 (şi ora României), doi terorişti, care s-au prezentat cu un vehicul utilitar uşor în faţa poţii de la intrarea Direcţiei Generale a Securităţii Ministerului nostru de Interne, au comis un atentat cu bombă”, anunţă el.
Ministrul precizează că unul dintre atacatori ”s-a detonat”, iar ”celălalt terorist a fost neutralizat”.