Atac mortal cu cinci victime în provincia Paktia din Afganistan
Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața într-un atac cu bombă la o garnizoană din orașul afgan Gardez, la doar câteva zile după ce alți zeci de oameni și-au pierdut viața într-un atac mortal în altă regiune a Afganistanului. Informația a fost transmisă de portalul AlJazeera.
Un camion încărcat cu explozibil a fost detonat joi în apropierea unei unități militare din Gardez, regiunea Paktia, ucigând cel puțin cinci persoane. Atentatul a fost revendicat de grupurile talibane înarmate. Informția a fost confirmată și de Tariq Arian, un oficial ministerial. De asemenea, Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al talibanilor, a afirmat că atentatul a fost pus la cale de forțe talibane din Afganistan.
Acum numai câteva zile cel puțin 56 de oameni și-au pierdut viața într-un alt atac din Afganistan. Printre victimele acelui atac se numără și femei sau copii nou-născuți.