ATAC masiv cibernetic în Ucraina! Mai multe bănci nu își pot onora serviciile - BLOCAJ total în instituții-cheie
Este blocaj total în Ucraina. Mai multe bănci nu își pot onora serviciile și nu se pot folosi cardurile pentru plăți după un atac cibernetic de amploare.
Ținte au fost și siteurile mai multor instituții publice importante din Ucraina printre care ale unor ministere, Președinția și Serviciul de Frontieră. Nici acestea nu funcționează, potrivit presei ucrainene.
Este al doilea atac cibernetic care lovește instituții-cheie, în ultimele 24 de ore. Poliția Națională Ucraineană a deschis mai multe anchete penale. De altfel, din primele informații, echipele de IT-iști au respins în ultimele zile atacuri ale hackerilor din patru țări - Rusia, China, Cehia și Uzbekistan.