MENIU

Atac mafiot în lumea politică: femeie cu copil în brațe, trântită la pământ de agresori, 3 mașini distruse - VIDEO

Atac în stil mafiot, într-o localitate din Dolj. Trei autoturisme au fost distruse cu bâtele, iar o femeie cu un copil de doar un an în brațe a fost trântită de agresori la pământ. Totul pe motiv că familia ar fi susținătoarea actualei conduceri din localitate. 

Atacul a avut loc în plină zi, în localitatea Podari, din județul Dolj. Femeia se afla singură în casă cu fiica ei când a auzit bubuiturile din fața porții. Când a ieșit, a fost și ea îmbrâncită și trântită la pământ cu tot cu copil.

"Eram in casa, ii dadeam fetitei sa manace si am auzit bubuituri. Erau mai multi. S-au pus sa sparga masinile. Stau cu fata in casa si mi-e frica, poate sa intre si peste noi", a spus femeia atacată. 

Motivul scandalului ar fi însă unul mai vechi, iscat încă din campania electorală, din cauza susținerilor politice. Familia atacată l-ar fi susținut pe actualul primar, iar agresorii ar fi din tabăra opusă.

"El sustinea PNL, el PSD. Ma ameninta... acum... nu se lasa pana nu termina... a dat cu sotia jos", a spus bărbatul.

Trei mașini au fost distruse în urma atacului, iar familia păgubită a sunat la 112. Imediat după scandal, agresorii au fugit.

Polișiștii îi caută acum pe atacatori și au deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe și distrugere. 

Într-o intervenție la Realitatea PLUS, Aurel Florin Gheorghiță, primarul comunei Podari, Dolj, a declarat: "Avem o comunitate linistita, nu ne fac cinste asemenea fapte. Lumea e speriata, le-am garantat ca organele abilitate vor lua masuri si linistea si ordinea publica vor fi restabilite. Conform persoanelor vatamate si martorilor, o persoana este din localitate, celelalte doua sunt necunoscute. A fost un sustinator din echipa unuia dintre contracandidatii mei. Nu cred ca politica e de vina, trebuie sa raspunda ei pentru ce au facut, nu partidul."