ATAC la Guvernul Cîțu pentru legea consumatorului vulnerabil: PSD nu concepe ca oamenii să fie abandonați în frig și întuneric!
Partidul Social Democrat cere dezbaterea şi adoptarea în regim de urgenţă a legii consumatorului vulnerabil imediat după începerea sesiunii parlamentare, din cauza scumpirilor uriașe ale energiei. Principalul partid din Opoziție atacă majoritatea din Parlament, pentru că a respins discuții în sesiuni extraordinare ale Camerei Deputaților. PSD mai cere ca protecția consumatorului vulnerabil să fie aplicată de la 1 octombrie, pentru ca oamenii să nu fie „abandonați în frig și întuneric în plină iarnă”. Ca o ultimă soluție, PSD propune ca Guvernul Cîțu să adopte o Ordonanță de Urgență pentru măsuri de sprijin.
„PSD nu concepe ca, în plină iarnă, oamenii să fie abandonați în frig și întuneric! De aceea a insistat ca legea consumatorului vulnerabil să fie introdusă pe ordinea de zi a sesiunilor extraordinare ale Camerei Deputaților, solicitare respinsă de actuala majoritate.
PSD cere ori dezbaterea și adoptarea în regim de urgență a legii, imediat după începerea sesiunii parlamentare, și aplicarea ei de la 1 octombrie, ori adoptarea rapidă de către guvern prin OUG a măsurilor de sprijin necesare, pentru că scumpirile catastrofice ale energiei și iminența debranșărilor, chiar reprezintă o urgență.
PSD solicită imperativ guvernului să prevadă la rectificarea bugetară resursele necesare astfel încât consumatorii vulnerabili să beneficieze de sprijin încă de la 1 octombrie 2021. Nu există și nu poate există scuza că nu sunt bani! Corporațiile din energie pot și trebuie să participe la protejarea consumatorilor. Așa este echitabil și absolut necesar, în viziunea PSD”, au transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, liderii social-democrați.
Amendamentele indicate de PSD ca fiind esențiale la legea consumatorului vulnerabil sunt:
– subvenționarea unei părți din valoarea facturii la utilități pentru persoanele al căror venit se dovedește insuficient în raport cu majorarea tarifelor;
– stabilirea unui mecanism de plafonare a prețurilor la energie, dacă piața înregistrează o creștere artificială a tarifelor, cum ar fi de exemplu, o majorare mai mare de 30% într-un interval de 6 luni, potrivit aceluiași comunicat de presă.
„Protejarea consumatorilor vulnerabili este o urgență! 1 octombrie trebuie să fie termenul de aplicare a legii consumatorului vulnerabil, nu 1 ianuarie 2022!
Scumpirile uriașe ale electricității și gazelor, cu peste 70% față de anul trecut, efect al liberalizării iresponsabile decisă de guvernele PNL, impun măsuri urgente de protecție a sutelor de mii de români care nu mai pot face față facturilor. Oficial, sunt peste 200.000 de gospodării în pragul debranșării.
Termenul de 1 ianuarie 2022 pentru aplicarea legii consumatorului vulnerabil, vehiculat de actualii guvernanți, este mult prea îndepărtat. Octombrie, noiembrie, decembrie sunt luni în care crește exponențial consumul de energie electrică și gaz, iar scumpirile masive vor duce facturile la valori insuportabile”, a semnalat PSD, în același comunicat de presă.
PSD a mai amintit că, „distinct, pregătește un proiect de lege care să sprijine și alte categorii de populație, dar și firmele mici și mijlocii”.