MENIU

Atac informatic la DACIA. Producţia uzinei din Mioveni, blocată. Răspunsul oficial RENAULT SA

Dacia-Renault a fost atacată de hackeri. Activitatea uzinei Dacia din Mioveni a fost întreruptă parțial, sâmbătă, în urma unui atac cibernetic care a afectat unele dintre sistemele informatice, potrivit unui comunicat al companiei. Totodată, RENAULT a confirmat că a oprit producţia în Franţa şi  Slovenia, după valul de atacuri informatice. Vineri, un atac informatic a vizat și Ministerul român de Externe, SRI anunțând că atacul a fost blocat. Alte atacuri cibernetice au vizat, ieri 99 de țări. 

Sistemul informatic din uzină a picat în noaptea de vineri spre sâmbătă, blocând total activitatea mai multor secţii robotizate. Astfel, mii de angajaţi care urmau să intre în tura de dimineaţă au fost trimişi acasă. Reprezentanţii uzinei Dacia din Mioveni urmează să trimită un comunicat. Din primele informaţii ar fi vorba despre un atac cibernetic ce vizează întreg Grupul Renault.

DACIA confirmă atacul 

"O parte a activității de producție a Uzinelor Dacia de la Mioveni a fost afectată de disfuncționalități ale sistemelor informatice și mai mulți angajați au fost trimiși înapoi la domiciliu, în cursul dimineții de sâmbătă, 13 mai. Măsura a fost luată pentru a preveni extinderea disfuncționalităților care, la o primă vedere, sunt o consecință a atacului cibernetic ce a avut loc la nivel global", se precizează în comunicatul transmis de Direcția Comunicare din cadrul Grupului Renault România. Conform aceleiași surse, pe platforma de la Mioveni a fost convocată o celulă de criză care urmărește evoluția situației.

RENAULT a oprit producţia în Franţa şi Slovenia

Renault SA a devenit prima companie franceză care a confirmat că a fost afectată de valul masiv de atacuri cibernetice simultane, care a lovit vineri aproape 100 de țări, producția fiind oprită în Franța și în Slovenia, transmit AFP, RFI și Reuters.

"Am fost afectați", a confirmat un purtător de cuvânt al Renault pentru AFP, care a adăugat că se evaluează situația pentru a găsi o soluție. 'Vom face ceea ce este necesar pentru a contracara acest atac', a precizat purtătorul de cuvânt al producătorului auto francez.

Producția a fost oprită în Franța și în Slovenia, a informat oficialul Renault.

Vineri, un atac informatic "la nivel global" și calificat ca "incident major" de către Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a blocat calculatoarele a numeroase spitale din această țară, un atac similar înregistrând și mari companii spaniole, printre care Telefonica, a transmis AFP. Acest virus criptează datele existente pe un computer, cu scopul de a cere proprietarului o răscumpărare în schimbul unei chei de deblocare, potrivit Agerpres. 

Atacul ar fi unul "la nivel global" și ar atinge organizații din Australia, Belgia, Franța, Germania, Italia și Mexic, au indicat analiști de la Forcepoint Security Labs, într-un comunicat, precizând că este vorba de o "campanie majoră de e-mailuri răuvoitoare".

Ransomware este un tip de programe malware care blochează computerele victimelor sau le criptează datele, solicitând plata unei răscumpărări, în schimbul recuperării controlului asupra dispozitivului sau a fișierelor afectate.

 MAE, atacat vineri de "Ursuleţul Fiţos"

Un alt atac a vizat Ministerul român de Externe. Centrul Național Cyberint, structură aflată în coordonarea SRI, a reușit să contracareze o tentativă de atac cibernetic derulată, cel mai probabil, de entitatea asociată grupului de criminalitate cibernetică APT28 / Fancy Bear. Acțiunea SRI s-a derulat la sesizarea Serviciului de Informații Externe (SIE)Ț, a anunțat ieri SRI.

Reamintim că un atac informatic "la nivel global" și calificat ca "incident major" de către Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a blocat calculatoarele a numeroase spitale din această țară, un atac similar înregistrând și mari companii spaniole, printre care Telefonica, transmite AFP. Ținte au fost însă și instituții din Statele Unite, China, Rusia sau Germania, în total, cel puțin 99 de țări fiind vizate.  

"Un anumit număr de organizații au raportat că au fost afectate de atacuri informatice", a explicat NHS într-un comunicat, subliniind că ancheta în acest caz este la început, dar că virusul ar fi Wanna Decryptor.

Acest virus criptează datele existente pe un computer, cu scopul de a cere proprietarului o răscumpărare în schimbul unei chei de deblocare.

Atacul ar fi unul "la nivel global" și ar atinge organizații din Australia, Belgia, Franța, Germania, Italia și Mexic, au indicat analiști de la Forcepoint Security Labs, într-un comunicat, precizând că este vorba de o "campanie majoră de e-mailuri răuvoitoare".

"În acest stadiu, nu avem elemente care să ne facă să credem că a existat un acces la datele pacienților", a dorit să asigure conducerea NHS.

Acest atac nu este "îndreptat specific contra NHS și atinge alte sectoare", a adăugat aceasta, fără a da alte detalii.

Totodată, șefa guvernului de la Londra, Theresa May, citată de AFP, a declarat vineri seara că atacul informatic împotriva NHS a fost unul "internațional", atingând "mai multe țări și organizații".

"Acesta nu vizează NHS, este un atac internațional și mai multe țări și organizații au fost afectate", a declarat aceasta, pe canalul de televiziune Sky News, fără a preciza totuși numărul țintelor vizate.

Vineri, gigantul spaniol de telecomunicații Telefonica și mai multe alte companii spaniole au anunțat de asemenea că au fost victimele unui atac cibernetic.

La Madrid, ministerul Energiei a explicat că are "confirmarea a diferite cyber-atacuri vizând companii spaniole" printr-un virus de tip "ransomware" care blochează accesul la fișiere atât timp cât o răscumpărare nu este plătită.

Într-un comunicat, ministerul spaniol a asigurat că atacul informatic "a atins punctual echipamente informatice ale lucrătorilor din diverse companii" și acesta "nu afectează prestarea de servicii, nici exploatarea resurselor, nici utilizatorul acestor servicii".

Centrul Național Spaniol criptologic (CCN) — divizie a serviciilor de informații însărcinată cu securitatea tehnologiei informației — a vorbit de un "atac masiv de tip ransomware", cryptoware, de tip WannaCry.

Atacul "atinge sistemele Windows criptând toate fișierele și pe acelea din rețelele partajate", a explicat CCN.