MENIU

Atac INCREDIBIL al lui Radu Banciu la adresa celor de la Antena 3!

Radu Banciu a comentat, luni seara situația liderului PC, Daniel Constantin care, potrivit unor surse, ar putea fi eliminat de la conducerea partidului. 

"Daniel Constantin, încă un pămpălău, e un fel de Dragoș al Cristinei Rus. Antena 3 a întors țeava exact către scăfârlia lui. În momentul de față în ochesc băieții de la Antene direct între ochi pe Daniel Constantin. Nu numai că va fi dat jos din fruntea Partidului Conservator, dar se pare că mititelul ăsta, puiul de antilopă gnu, cum îi spunem noi lui Daniel Constantin, a avut noroc.

Voiculescu voia să îl dea joc încă înainte de a ajunge la pușcărie. Acum este luata în calcul varianta unei fuziuni intre PC și PLR, urmând ca cei doi șefi să fie Tăriceanu și Piedone. Daniel Constantin a ajuns pur și simpul în dizgrația familiei Voiculescu", a comentat Radu Banciu, potrivit b1.ro.

"Ce mi se pare mie genial este că la Antena 3 este o dictatură de tip cap-verdian, dar are o transparență în ea monumentală. Întotdeauna se știe ce se hotărăște acolo. Acum au pus tunurile pe Daniel Constantin, vor să îl execute. Tirbușonului ăsta de Constantin i se impută ca au pierdut alegerile. El este de vină, el trebuie tras la răspundere", a mai spus jurnalistul.

Mai multe articole despre:
banciu