Atac în Danemarca: Bărbatul ucis în apropiere de sinagoga din Copenhaga era evreu
Bărbatul care a fost ucis în noaptea de sâmbătă spre duminică în apropiere de sinagoga din Copenhaga era evreu, a anunțat o asociație comunitară evreiască, relatează AFP, potrivit AGERPRES.
Președintele asociației, Consiliul de securitate evreiesc din țările nordice, Michael Gelvan, a declarat că în momentul atacului în sinagogă avea loc o ceremonie și 'tânărul' care a fost ucis supraveghea accesul în clădire.