ATAC DEVASTATOR în Fâşia Gaza, la doar o zi după anunţul privind ÎNCETAREA FOCULUI
La doar o zi după ce secretarul american John Kerry a anunţat ajungerea la un armistiţiu de 72 de ore în Fâşia Gaza, atacurile Israelului au revenit în forţă, într-una dintre zonele cele mai dens populate din lume.
Fâşia Gaza, devastată de 26 de zile de război, este supusă sâmbătă unui bombardament devastator al armatei israeliene, angajată în căutarea soldatului dat dispărut în apropiere de Rafah.
La 24 de ore după ce iluzia încetării focului a fost spulberată, şansele unui armistiţiu par mai îndepărtate ca niciodată într-un conflict care a făcut peste 1.600 de morţi palestinieni din 8 iulie şi până în prezent, notează AFP.
O delegaţie palestiniană era aşteptată în această sâmbătă la Cairo pentru noi discuţii. Israelienii urmează să decidă până sâmbătă seara dacă vor relua negocierile, după cum a indicat pentru agenţia de presă franceză un responsabil, sub rezerva anonimatului.
După eşuarea încetării focului, cel puţin 107 persoane au fost ucise în apropiere de Rafah sub bombele israeliene lansate în unul dintre teritoriile cele mai dens populate din lume. Mai multe pe Economica.net.
Armata israeliană le permite locuitorilor din nordul Fâşiei Gaza să se întoarcă în casele lor
Potrivit Mediafax, armata israeliană a autorizat sâmbătă întoarcerea în casele lor a locuitorilor din Beit Lahiya, în nordul Fâşiei Gaza, a anunţat aceasta, ceea ce ar putea sugera că îşi consideră misiunea încheiată în această zonă.
Martori oculari au declarat că au constatat o retragere israeliană din satele situate în apropiere de Beit Lahiya, în nord, dar şi din Khan Younes, în sudul enclavei palestiniene.
"Locuitorii din nordul Fâşiei Gaza au primit un mesaj în care erau anunţaţi că se pot întoarce în sectorul Beit Lahiya", afirmă un comunicat al armatei.
"Locuitorii sunt sfătuiţi să fie atenţi la dispozitivele explozive pe care Hamas le-a împrăştiat în zonă", continuă textul.