MENIU

Atac cu cuţitul la Universitatea din Oslo! Doi profesori au fost înjunghiați, unul dintre ei e în stare gravă - Poliția a arestat un spect

Universitate Olso/Foto: unsplash.com

Scene de groază în Norvegia! Doi profesori au fost înjunghiaţi, unul dintre ei fiind în stare gravă, într-o clădire a Universităţii din Oslo. Poliţia norvegiană a arestat un student pe care-l suspectează că este autorul acestui atac cu cuţiutul.

 
Pentru moment, circumstanţele şi cauzele comiterii acestui atac sunt încă neclare, relatează AFP.
 
Poliţia, alertată joi cu privire la un posibil atac cu armă albă, ”a preluat controlul asupra autorului şi celor două victime”, a anunţat într-o conferinţă de presă şeful operaţiunilor, Kristian Bjørberg.

”Relaţia dintre ei pare să fie relaţia între profesori şi un student”, a adăugat oficialul.

De la fa faţa locului au fost ridicate două cuțite.

Potrivit unui oficial de la urgenţe medicale, una dintre victime se afla în stare ”critică” şi a fost spitalizată. Cealaltă victimă a fost rănită mai uşor.

Incidentul, considerat unul extrem de rar în Norvegia, a avut loc în incinta Institutului Mondial al Muncii, care face parte din Universitatea din Oslo. Autorităţile nu au dezvăluit niciun detaliu despre victime şi nici despre agresor.