MENIU

Atac cibernetic Facebook. Ce date au sustras hackerii

Compania Facebook a descoperit la sfârşitul lunii septembrie un atac cibernetic masiv. Hackerii, care nu au fost identificaţi, au exploatat ilegal o funcţie prin care au avut acces la date personale din conturile utilizatorilor.

Hackerii au accesat conturile a aproximativ 30 de milioane de utilizatori ai reţelei de socializare online Facebook, sustrăgând datele din 29 de milioane de profiluri, anunţă compania americană.

Compania Facebook a descoperit la sfârşitul lunii septembrie un atac cibernetic masiv. Hackerii, care nu au fost identificaţi, au exploatat ilegal o funcţie prin care au avut acces la date personale din conturile utilizatorilor.

Vineri, Facebook a anunţat că hackerii au accesat conturile a aproximativ 30 de milioane de utilizatori, sustrăgând datele din 29 de milioane de profiluri. Din 15 milioane de conturi online, hackerii au sustras numele şi detalii de contact precum numere de telefon sau email. În alte 14 milioane de profiluri online au fost accesate numele de utilizator, datele despre gen, despre limba folosită, despre statutul în relaţii, religie, oraşul de domiciliu, data naşterii, informaţii despre dispozitivul folosit pentru activităţile pe Facebook, despre educaţie, loc de muncă şi ultimele zece locuri vizitate.

"Cooperăm cu Biroul Federal de Investigaţii (FBI), care investighează activ şi ne-a cerut să nu dezvăluim cine s-ar afla în spatele atacului informatic", a transmis compania Facebook.

Mai multe articole despre:
atac cibernetic Facebook date utilizatori